Prajitura cu branza de vaci
Ingrediente:
Pentru aluat:
- 400-500 g faina
- 200 g unt sau margarina
- 150 g zahar pudra
- 150 g smantana
- 4 galbenusuri
- 1 lingurita praf de copt
- 1 praf de sare
- coaja rasa de la o lamaie
Pentru umplutura:
- 600 g branza de vaci
- 1 ou
- 4 albusuri
- 150 g zahar pudra
- coaja rasa de lamaie
- 1-2 linguri de gris
- 100 g stafide
Mod de preparare:
Se mixeaza galbenusurile cu zaharul pana se deschid la culoare si isi maresc volumul, se adauga cate putin untul taiat cubulete, smantana, praful de sare, praful de copt si coaja de lamaie si se mixeaza bine pentru omogenizare.
La sfarsit se adauga cate putin faina, amestecand cu o spatula iar apoi cu mainile pana se obtine un aluat nelipicios care se lasa la frigider pana se pregateste umplutura.
Se prepara umplutura astfel: Se amesteca branza de vaci cu coaja rasa de lamaie, oul intreg, grisul si stafidele (inmuiate in rom optional).
Se bat albusurile spuma cu 150 g zahar si se adauga la amestecul de branza amestecand usor pana se omogenizeaza.
Se scoate aluatul din frigider si se imparte in doua. Se intinde o foaie de aluat si se aseaza pe fundul tavii, peste ea punem umplutura si nivelam, apoi intindem cealalta foaie si o asezam deasupra.
Intepam din loc in loc cu o furculita aluatul, ca sa nu se umfle cand se coace, dam apoi la cuptorul preincalzit la 180 de grade C, pentru circa 45 de minute.
Dupa ce s-a racit, se pudreaza cu zahar si se portioneaza.
Pofta buna!